Cum ne influenteaza Trecutul alegerile din Prezent
Cum ne influenteaza Trecutul alegerile din Prezent
Experiențele trăite pe tot parcursul vieții și mai ales în copilărie lasă urme puternice asupra viitorului nostru. Ne bazăm pe ce am trăit și avem așteptări cu privire la ceea ce urmează să trăim. Dacă o dorință din interiorul nostru nu se poate exprima direct, ea se descarcă prin căi alternative: prin simptome (atacuri de panică, frici iraționale), prin vis sau prin acte ratate (greșeli aparent nevinovate).
Având anumite așteptări cu privire la viitor, așteptări ce se bazează pe trecut, există o tendință spre a repeta experiențele noastre negative (ne punem în situația de a fi abuzați de către angajatori).
Te invităm la o întâlnire despre simțire și regăsire, despre lumea internă din noi, o lume în care trăim zi de zi, și pe care doar noi o știm, însă nu întotdeauna o înțelegem. De aceea alături de noi va fi Tiberiu - Mihai Seeberger – psiholog psihoterapeut, care ne va ajuta să descoperim ce anume din trecut blochează acțiunile noastre din prezent, și cum ne putem elibera traumele din copilărie, care fără să conștientizăm, au pus amprentă pe comportamentul noastre ca adulți.
Nu rata așadar webinarul gratuit: ”Cum ne influențează Trecutul alegerile din Prezent” ce va avea loc pe data de 22.02.2022, de la ora 18:30.
Înscrierile la Webinar se fac completând formularul de pe site! ATENȚIE!!!
Conform politicilor GDPR actualizate, înscrierea la webinarii se va face în "doi pași" - înscrierea obișnuită prin formularul alăturat + confirmare pe mail (la mailul automat care se generează în urmă completării formularului, verificați Spam/Promoții).
Asigurați-vă că adresa de email și numărul de telefon pe care le folosiți la înscriere sunt corecte, fiind principalele modalități de comunicare ale Datelor de Conectare / Newsletter / Follow-UP/ SMS. Locurile sunt limitate (maximum 100 de utilizatori), iar conectarea în ziua webinar-ului se face până în ora 18:45, în ordinea conectării online („logării”) participanților !!! Pentru a putea participa la webinar, te rugăm să îți descarci („download-ezi)” aplicația ZOOM („Zoom client for meetings”), de pe acest link: https://zoom.us/download. ID-ul de conectare online („logare”) și parolă vor fi trimise prin e-mail și sms în ziua evenimentului, respectiv marți, 22.02.2022.
Cui i se adresează webinarul ? Oricărei persoane interesate. Nu este necesară nicio pregătire de specialitate pentru înțelegerea conceptelor prezentate.
Cui NU i se adresează webinarul ? Persoanelor care neagă faptul că există în interiorul nostru o influență creată de experiențele noastre trecute.
Cu ce pleacă acasă cursanții? Cu o înțelegere mai bună asupra vieții interioare.
Detalii trainer: „Mă numesc Tiberiu - Mihai Seeberger și am ales psihoterapia din dorința de a ajuta oamenii să scape de nefericire, să dobândească o liniște interioară și să se dezvolte. Am o formare în psihoterapie psihanalitică, o analiză personală de 5 ani, iar acești doi pași au fost urmați de finalizarea unui master pe specialitatea psihologie clinică și psihodiagnoză, ceea ce mi-a întregit tabloul psihopatologiilor psihologice.
Am fondat Centrul de Studii Psihanalitice, am prezentat webinarii în cadrul acestuia și am ținut cursuri de Introducere în Psihanaliză, de Psihopatologie Psihanalitică sau Psihanaliză Clasică prin care am ajutat persoanele interesate să înțeleagă conceptele și modul de gândire al psihanalizei. Alături de aceste aspecte, am scris foarte multe articole publicate în Revista Descoperă, Revista Psychologies, Revista Monitorul Psihologiei, Revista ''Ce se întâmplă doctore?'' și multe altele, articole pe care le vei putea găsi la secțiunea articole și pe internet. Nimic dintre aceste realizări nu le puteam face fără experiența pe care o am și fără studii aprofundate cu privire la psihicul uman și cu privire la problemele pe care le întâmpină oamenii. Aceste studii m-au făcut să ajut oamenii să scape atât de probleme des întâlnite (depresii, atacuri de panică, stări de anxietate, fobii, frici iraționale) precum și de patologii mai puțin mediatizate (tulburări de personalitate, borderline, probleme de caracter, personalitate antisocială, probleme de ordin psihotic)”.
Vă așteptăm! ????
Cursul nu are evenimente in perioada urmatoare