Forta de a fi femeie, prin rolul de mama

Incepe oricand

Forta de a fi femeie, prin rolul de mama


Data sustinerii  

Evoluția femeii este o călătorie unică și profundă de descoperire personală și înțelegere a lumii în general. Este un proces continuu de dezvoltare a sinelui, atât la nivel mental, cât și la nivel fizic și spiritual.

????"Povestea noastră, a fiecăreia dintre noi, a început demult. Ne-am născut în corp de femeie și nu-i întâmplător asta. La rândul nostru, aducem pe lume copii sau unele dintre noi interacționăm, educăm, iubim, copiii altor femei. Ceea ce îmi doresc să aduc aici, în cadrul acestui eveniment este importanța conexiunii dintre noi și copiii noștri, în evoluția noastră.

Experiențele de viață ale mamei, felul în care se creează relația dintre mamă și copil, se oglindesc atât în dezvoltarea copilului cât și în evoluția mamei." Mihaela Cara

????Te invităm la un evenimentul GRATUIT–“Forța de a fi femeie, prin rolul de mamă”, susținut de Mihaela Cara, psihoterapeut integrativ, special organizat pentru tine în luna femeii, cadoul nostru de mărțișor, dăruit sub o altă formă, una spirituală și emoțională. Așadar, dragă femeie, vino alături de noi, pe data de 05.03.2024, de la ora 18:30, Live Online pe Zoom, să descoperi lucruri pe care nu le cunoșteai până acum despre tine și să înveți cum poți să-ți cunoști adevărata valoare.

????Înscrierea la webinar se face pe sitehttps://www.comunitateaccu.ro/events-1/forta-de-a-fi-femeie-prin-rolul-de-mama

Webinarul se va ține live online pe platforma ZOOM și este GRATUIT.

???? Prin organizarea acestui eveniment, Fundația CCU susține Școala Gimnazială Morunglav, Jud. Olt să beneficieze de un echipament multifuncțional pentru activitatea educațională.

????Vezi cazul Școlii Gimnaziale Morunglav – https://www.comunitateaccu.ro/scoala-gimnaziala-morunglav

Evoluția femeii este o călătorie unică și profundă de descoperire personală și înțelegere a lumii în general. Este un proces continuu de dezvoltare a sinelui, atât la nivel mental, cât și la nivel fizic și spiritual. Într-o societate în continuă schimbare, dezvoltarea personală devine o necesitate pentru noi, femeile, pentru a ne gestiona viața în cel mai bun mod posibil. Acest drum de transformare ne susține să ne descoperim propria vitalitate și să înflorim în forța noastră interioară. Este o călătorie către echilibru și înțelegere profundă a noastră, care ne permite să avem o influență pozitivă nu doar asupra propriei noastre stări de bine, ci și asupra celor dragi, în special asupra copiilor noștri. Este calea de transformare pe care nu o învățăm la școală, dar care este, de fapt, cea mai importantă.

Transformarea ne aduce în echilibru cu noi înșine, starea noastră fizică și mentală influențează relațiile cu cei din jur, în special cu copiii noștri. Suntem responsabile pentru starea noastră de bine, dar și pentru cea a copiilor noștri. Starea noastră de bine, tiparul mental, gândurile noastre împreună cu emoțiile și senzațiile corporale creează ceea ce se numește câmp electromagnetic al corpului. Acest câmp, energia noastră, intră în rezonanță cu celelalte corpuri cu care venim în contact, cu care relaționăm.

Prin urmare, este simplu să ne imaginăm că, atunci când fătul este în uterul mamei, acesta intră în contact direct și cu energia ei, devenind evident faptul că acest câmp electromagnetic al corpului copilului este influențat direct de cel al mamei, adică de gândurile, emoțiile și senzațiile corpului mamei. Dar tiparul mental și comportamental, emoțiile și senzațiile mamei au fost influențate, la rândul ei încă din copilăria acesteia, de câmpul electromagnetic al mamei și tatălui ei și de mediul lor de viață. Și astfel ducem mai departe o amprentă energetică și psihologică, din generație în generație.

Această amprentă, această semnătură electromagnetică, poate fi schimbată, determinând creierul să activeze noi rețele neuronale, învățând lucruri noi, făcând activități noi, aducând experiențe și emoții noi. Prin urmare, cât de important este să observăm, să conștientizăm și să schimbăm acele gânduri și pattern-uri dobândite, dar care nu ne mai sunt de folos? Dar puterea transformării este în mâinile noastre. Prin observare, conștientizare și schimbarea gândurilor și tiparelor mentale, putem să ne influențăm pozitiv propriul nostru destin și al copiilor noștri. Această călătorie de autocunoaștere și transformare este esențială pentru evoluția noastră ca femei și ca mame.

CUI SE ADRESEAZĂ EVENIMENTUL? Acest eveniment este destinat femeilor care sunt interesate de dezvoltarea personală, astfel încât să ajungă la echilibru mental și fizic, atât în viața personală, cât și în cea profesională.

CU CE INFORMAȚII VALOROASE VOR PLECA ACASĂ PARTICIPANȚII?
 • conștientizarea importanței dezvoltării personale;
• înțelegerea conexiunii dintre mamă și copil;
• dobândirea unor tehnici simple pentru observarea și schimbarea gândurilor și a comportamentelor nefolositoare.

Despre trainer – Mihaela Cara
 “Sunt absolventă a Facultății de Psihologie și Științele Educației, domeniul Psihopedagogie. Am o experiență de peste 10 ani ca trainer, în industria de beauty, fiind înconjurată constant de femei ce-și doresc evoluția. Căutând mereu dezvoltarea, atât în plan profesional, cât și în plan personal, am urmat specializarea în psihoterapie integrativă și neuropsihologie, continuând cu specializarea în terapia cu copii și adolescenți. Aceasta din urmă, îmi aduce în prezent, lucrul constant, în cabinet, cu copiii, dar și cu părinții acestora. Sunt într-o căutare continuă de sensuri, experiențe, soluții pentru o viață trăită ușor, frumos și bine ”.Mihaela Cara

 ????Te invităm alături de noi să faci parte din acest eveniment special dedicat femeilor, în care vom explora împreună puterea de a fi femeie prin rolul nostru de mamă. Vino să descoperim împreună că fiecare dintre noi poate aduce schimbarea și poate crea un viitor mai luminos pentru noi înșine și pentru copiii noștri! ????

Datele la care se tine cursul

Cursul nu are evenimente in perioada urmatoare